logo

CNAS şi CNAM vor beneficia de alocaţii din Fondul de rezervă al Guvernului pentru a acoperi venituri ratate


https://www.old.ipn.md/ro/cnas-si-cnam-vor-beneficia-de-alocatii-din-fondul-de-rezerva-al-guvernului-pentr-7967_977431.html

Din Fondul de rezervă al Guvernului vor fi alocate 739,6 mii lei pentru compensarea veniturilor ratate ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, transmite Info-Prim Neo. Decizia a fost luată în şedinţă de guvern. Mijloacele sunt alocare în baza Legii cu privire la unele măsuri suplimentare de susţinere a activităţii de întreprinzător în localităţile din stânga Nistrului. Cele două instituţii au ratat venituri în contextul scutirii de contribuţii, în anul 2008, a proprietarilor de terenuri situate după traseul Râbniţa –Tiraspol. Zinaida Greceanâi, premierul în exerciţiu, a spus că această decizie trebuia să fie aprobată mai devreme, dar e bucuroasă că, totuşi, executivul poate să-şi respecte promisiunea faţă de aceste persoane. Din sumă, 566 mii lei vor fi alocaţi CNAS şi 173 mii lei – CNAM.