logo

CNI reacţionează: Opinia vicepreşedintelui Victor Strătilă nu reprezintă poziţia instituţiei


https://www.old.ipn.md/ro/cni-reactioneaza-opinia-vicepresedintelui-victor-stratila-nu-reprezinta-pozitia--7967_1022798.html

Opinia vicepreşedintelui Comisiei Naţionale de Integritate privind proiectul de lege care prevede lichidarea CNI şi crearea unui centru naţional de integritate nu reflectă poziţia oficială a instituţiei. Precizarea vine după o conferinţă de presă în care Victor Strătilă spune că prin acest proiect se doreşte sabotarea luptei anticorupţie, transmite IPN.

CNI a emis un comunicat de presă în care se menţionează că Victor Strătilă a ignorat prevederile legislaţiei. „Conform Legii cu privire la Comisia Naţională de Integritate nr. 180 din 19.12.2011, dreptul de a reprezenta Comisia în raporturile cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu persoane fizice sau juridice îl deține în exclusivitate președintele instituției. Vicepreședintele poate reprezenta instituția numai în absența președinteluiˮ, se spune în comunicat.

Comisia a specificat că „în conformitate cu legislația în vigoare, Victor Strătilă nu este în drept să desfășoare o conferință de presă cel puțin din perspectiva funcției pe care o deține, întrucât atribuțiile sale în acest sens îi sunt limitate. Iar prin urmare, declarațiile făcute în această conferință nu pot fi supuse comentariilor, deoarece evenimentul în cauză contravine prevederilor legislației”.

Vicepreşedintele Comisie Naţionale de Integritate, în cadrul conferinţei de presă organizate la IPN, a menţionat că prin promovarea unui proiect de lege care prevede lichidarea CNI şi crearea unui centru naţional de integritate se doreşte, de facto, sabotarea luptei anticorupţie. Oficialul a menţionat că CNI are rezultate foarte bune în primii 2 ani de activitate, iar acest lucru nu place celor care nu doresc să-şi declare veniturile şi proprietăţile şi nu vor să fi pedepsiţi fiindcă nu o fac.