logo

Colega casieriţei omorâtă în capitală este bănuită de complicitate


https://www.old.ipn.md/ro/colega-casieritei-omorata-in-capitala-este-banuita-de-complicitate-7967_1013327.html

Colega casieriţei omorâtă în timpul jafului din 8 iunie, în centrul capitalei, este bănuită de complicitate la omor şi furt. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către procurorul adjunct al Procuraturii sectorului Centru, Oleg Afanasii.

Pe numele femeii a fost emis mandat de arest pentru 15 zile. Oamenii legii nu au identificat încă criminalul.

Femeia omorâtă avea 43 de ani. Ea a murit asfixiată cu propriul sânge, în urma unei loviturii în faţă. Atacatorul a furat geanta cu bani pe care femeia trebuia să o ducă în safeu şi în care se afla valută naţională şi străină, echivalentul a 700 de mii de lei.