logo

Consilierii municipali acuzaţi de nerespectarea Poruncilor Dumnezeieşti


https://www.old.ipn.md/ro/consilierii-municipali-acuzati-de-nerespectarea-poruncilor-dumnezeiesti-7967_979455.html

Organizaţia „Salvgardare” şi mişcarea „Armonia Spirituală” acuză consilierii din Chişinău de încălcarea poruncii a cincea din cele Zece Porunci Dumnezeieşti, care vorbeşte despre cinstirea părinţilor. Ambele organizaţii pichetează Primăria, cerând anularea deciziei de majorare a tarifelor la transportul public şi apă potabilă, decizie care, potrivit lor, a afectat în special bătrânii. Reprezentanţii organizaţiilor au împărţit în timpul desfăşurării şedinţei CMC de vineri, 11 decembrie, câte un afiş fiecărui consilier în care scrie despre cele zece porunci, transmite Info-Prim Neo. Maia Laguta, preşedintele asociaţiei obşteşti “Salvgardare”, spune că toate deciziile consilierilor sunt amorale, ceea ce, potrivit ei, indică spre necunoaşterea celor zece porunci. “Mai încercăm încă o metodă ca să ajungem la urechile şi inimile consilierilor care au luat această decizie”. „Ridicând preţul la apă, ei au demonstrat că nu le pasă de părinţii lor”, a adăugat Laguta. “Credem că li se va trezi sufletul şi-şi vor aminti de părinţii lor”, spune Boris Ciobanu, preşedintele mişcării “Armonia Spirituală”. Boris Ciobanu spune că au hotărât să se alăture pensionarilor deoarece nimeni nu-i aude şi lumea este indiferentă faţă de situaţia lor. În replică, primarul general Dorin Chirtoacă a menţionat că se gândeşte întotdeauna la părinţii lui. Referitor la majorarea tarifelor în transportul public, Chirtoacă a spus că în prezent se examinează posibilitatea înfiinţării unui abonament lunar de 70 de lei (valoarea compensaţiei pentru transport) pentru pensionari, cu ajutorul căruia vor putea călători nelimitat.