Cornel Mihalache: Lichidarea NIT este o decizie comandată
https://www.old.ipn.md/ro/cornel-mihalache-lichidarea-nit-este-o-decizie-comandata-7965_997207.html
Cornel Mihalache, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), spune că lichidarea postului de televiziune NIT este o decizie politică, în spatele căreia stă, cel mai probabil, premierul Vlad Filat. Potrivit lui Mihalache, presupunerile sale sunt motivate de mai multe situaţii în care premierul a ignorat jurnaliştii de la NIT şi şi-a exprimat în repetate rânduri antipatia faţă de ei, transmite Info-Prim Neo.
Cornel Mihalache a declarat la o conferință de presă, miercuri, că membrii CCA au aflat că vor vota pentru retragerea licenţei NIT în dimineaţa de 5 aprilie. A doua zi decizia a fost publicată într-un număr special al „Monitorului Oficial” şi peste câteva ore întreprinderea de stat „Radiocomunicaţii” a sistat emisia postului.
„Acest şir de evenimente denotă existenţa unui scenariu regizat la cel mai înalt nivel. Cum altfel poate fi explicat faptul că CCA, care s-a dovedit a fi în ultimii doi ani o instituţie ineficientă şi amorfă, a fost activat doar pentru a lichida o televiziune care irita guvernanţii”, a declarat Cornel Mihalache.
Acesta menţionează faptul că reacţiile ambasadelor Federaţiei Ruse și Franţei, ale OSCE, ale Consiliului Europei și ONU, reacţiile liderilor de opinie Igor Boţan, Alexei Tulbure, Arcadie Barbăroşie, Dmitri Ciubaşenco, Nicolae Chirtoacă, Victor Borşevici, Bogdan Ţârdea, Iulia Seminova şi alţii care şi-au exprimat îngrijorarea vizavi de situaţia creată - sunt reacţii fireşti şi erau previzibile întrucât prin lichidarea unei televiziune importante ca NIT se îngrădeşte dreptul la libera exprimare şi accesul la informaţie.
Preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a declarat anterior că retragerea licenţei de emisie postului de televiziune NIT este legală şi argumentată. Abateri de la legislaţie au fost constatate în urma monitorizărilor efectuate la acest post de televiziune pe parcursul ultimilor trei ani . „Această instituţie mass-media a încălcat flagrant drepturile cetăţenilor prin denaturarea realităţii, prin tertipuri de montaj, prin dezinformare, în special în cadrul emisiunilor informative. Astfel, în spaţiul celor aproximativ 70% din teritoriul ţării, oamenilor le-a fost îngrădit accesul la informaţie corectă şi pluralistă”, a remarcat preşedintele CCA. „Niciun alt radiodifuzor nu a încălcat la fel de flagrant, constant şi grav, ignorând cu desăvârşire o perioadă îndelungată de timp legislaţia naţională şi internaţională, normele privind respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului, principiile democratice de comunicare audiovizuală”, a mai spus Marian Pocaznoi.
Decizia de retragere a licenţei NIT a fost luată pe 5 aprilie, după o serie de alter sancțiuni graduale aplicate postului.