Şefa Centrului Medicilor de Familie (CMF) din Drochia şi sora medicală superioară au fost reţinute de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Acestea sunt bănuite de estorcare de bani de la angajaţii CMF, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CNA, o angajată a instituţiei a comunicat că sora medicală superioară şi şefa centrului pretind sistematic între 300 şi 500 de lei de la angajaţii instituţiei. Banii sunt estorcaţi sub pretextul că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei de Acreditare a instituţiilor medicale şi că-i poate determina să nu creeze impedimente la acreditarea angajaţilor. În cadrul percheziţiilor la CMF Drochia, ofiţerii CNA au depistat 45 de mii de lei, bani care ar fi fost colectaţi de la angajaţi. De asemenea, au fost ridicate şi listele cu semnăturile persoanelor care au dat banii.
Pe acest caz au fost pornite 3 dosare penale pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Procurorii urmează să ceară mandat de arestare pentru şefa Centrului Medicilor de Familie şi sora medicală superioară. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse între 3 şi 10 ani de închisoare.