Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc marţi, 12 iulie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, numiţi şi stâlpii Bisericii Ortodoxe. Tot în această zi se încheie postul în cinstea apostolilor, numit în popor şi Postul Sânpetrului, care a durat în acest an puţin peste două săptămâni.
Preotul Andrei Pârgaru, de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dumitru din satul Chetrosu, Anenii Noi, a declarat pentru IPN că sărbătoarea apostolilor Petru şi Pavel, care are dată fixă, încununează postul în cinstea celor doi sfinţi. În această zi enoriaşii vin la biserică, la slujbă, iar cei care au postit se împărtăşesc. Chiar dacă postul s-a încheiat, creştinii sunt îndemnaţi să postească în zilele de miercuri şi vineri, să se roage în fiecare zi şi să facă fapte bune.
Cei doi sfinţi prăznuiţi se bucură de o mare cinste şi multe biserici care se înalţă au hramul în această zi. La fel, mulţi credincioşi le poartă numele şi hramul. Sfinţii Petru şi Pavel sunt numiţi „căpetenii ale apostolilor” şi „ai lumii învăţători”, pentru că au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii.
Apostolul Petru l-a urmat pe Iisus Hristos, lăsându-şi mrejele de pescar şi familia. „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”, le-a spus Mântuitorul lui Petru şi fratelui său, Andrei. Sfântul Pavel era un fariseu fanatic, pe nume Saul, care prigonea primii creştini. În drum spre oraşul Damasc a fost orbit de o lumină puternică şi a auzit un glas care îi spunea: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. După aceasta a început a propovădui noua religie a creştinilor.
Apostolii au fost omorâţi prin ordinul împăratului roman Nero. Sfântului Pavel i s-a tăiat capul cu sabia, în timp ce Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce. Ultimul a insistat să fie răstignit cu capul în jos, pentru a evita asemănarea cu răstignirea Domnului Iisus.