Cu vot unanim, Consiliul Superior al Magistraturii a propus Parlamentului numirea în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție a Ninei Vascan. Decizia a fost aprobată la ședința de marți, 12 decembrie, transmite IPN.
În cadrul aceleiași ședințe, CSM a admis candidatura lui Oleg Sternioală la funcția de vicepreședinte al Colegiului civil și de contencios administrativ al Curţii Supreme și a propus candidatura acestuia Parlamentului spre confirmare.
De asemenea, membrii CSM au analizat cu ușile închise demersul procurorului general Eduard Harunjen referitor la suspendarea din funcţie a unui judecător. Ca rezultat, CSM a decis suspendarea din funcție a judecătorului Sergiu Arnăut, care activează la Curtea de Apel Chișinău. Magistratul este cercetat într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență.