CUC a format o comisie mixtă de cooperare cu ancheta în decesul tânărului din Pârâta
https://www.old.ipn.md/ro/cuc-a-format-o-comisie-mixta-de-cooperare-cu-ancheta-7967_994994.html
Comisia Unificată de Control (CUC) a hotărât formarea unei comisii mixte, din care vor face parte reprezentanţi ai Rusiei, Ucrainei, Moldovei şi regiunii transnistrene. Membrii comisiei vor coopera activ cu ancheta în decesul tânărului din Pârâta şi vor asista anchetatorii în toate aspectele în care vor avea nevoie, a declarat pentru Info-Prim Neo reprezentantul delegaţiei moldoveneşti în CUC, Ion Leahu.
„Scopul delegaţiei Republicii Moldova a fost să obţinem ca toate componentele CUC şi a comandamentului militar unificat să fie cooperante cu ancheta, ca aceasta să demonstreze absolut obiectiv şi concret cazul şi să nu rămână semne de întrebări”, a mai menţionat membrul CUC.
Ion Leahu a mai spus că în cadrul şedinţei s-a decis să fie formulată o adresare către populaţie pentru respectarea indicatoarelor de la posturile de pacificatori. „Cât aceste posturi există, ne adresăm către populaţie să respecte indicatoare din zonă”, a spus Ion Leahu.
Următoarea şedinţă a CUC va avea loc la 12 ianuarie.
În prima zi a acestui an, un tânăr a fost împuşcat de un pacificator rus la postul trilateral al forţelor de pacificare nr. 9, pe segmentul podului de peste râul Nistru. Tânărul, de 18 ani, era la volanul unui autoturism şi a refuzat să oprească la solicitarea santinelelor de post. Vadim Pisari a murit la spital, la scurt timp după ce s-a tras în el.