Curtea Constituţională aparţine lui Filat, Ghimpu şi Lupu, PCRM
https://www.old.ipn.md/ro/curtea-constitutionala-apartine-lui-filat-ghimpu-si-lupu-pcrm-7965_995177.html
Republica Moldova nu mai are Curte Constituţională (CC). Aceasta aparţine liderilor alianţei de guvernământ, Vlad Filat, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu. Declaraţii în acest sens a făcut secretarul executiv al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Iurie Muntean, în cadrul unei conferinţe de presă, convocată de urgenţă joi seara, 12 ianuarie, transmite Info-Prim Neo.
„Avem toate documentele pentru a-l înainta pe Leonid Talmaci la funcţia de şef al statului, dar procedura a fost întreruptă într-un mod aşteptat de toată ţara. Hotărârea Curţii Constituţionale, cu toată ruşinea, a demonstrat că AIE s-a speriat de posibilitatea alegerii preşedintelui ţării şi a intrat în panică din perspectiva alegerii domnului Leonid Talmaci”, a declarat Iurie Muntean.
Fruntaşul PCRM a mai afirmat că „actul de uzurpare a puterii care are loc în Republica Moldova timp de trei ani, a intrat în faza loviturii de stat”. „Noi vom cere atragerea la răspundere, conform legii, a persoanei care a cauzat şi a format această situaţie, adică a cetăţeanului Marian Lupu”, a spus Iurie Muntean.
Potrivit secretarului executiv al PCRM, Curtea Constituţională şi-a încetat existenţa ca instituţie democratică, devenind membru al Alianţei pentru Integrare Europeană. „Moldova nu mai are Curte Constituţională. În schimb, Ghimpu, Lupu şi Filat au Curtea Constituţională simultan sau separat”, a spus Iurie Muntean.
El a mai spus că la acţiunile pe viitor ale comuniştilor se va referi preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc luni, 16 ianuarie, la ora 13.00.
Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale alegerile preşedintelui din 16 decembrie 2011 pe motiv că a fost încălcat secretul votului. Această hotărâre a instanţei a făcut imposibilă desfăşurarea alegerilor repetate pentru funcţia de şef al statului, anunţate pentru 15 ianuarie.
Pentru aceste alegeri au fost anunţaţi doi pretendenţi la şefia ţării, candidatura PCRM – ex-guvernatorul Băncii Naţionale, Leonid Talmaci şi analistul Oazu Nantoi, care s-a autoînaintat.