Datele staistice privind criminalitatea reflectă starea reală de lucruri
https://www.old.ipn.md/ro/datele-staistice-privind-criminalitatea-reflecta-starea-reala-de-lucruri-7967_980191.html
Cele trei persoane care au pătruns într-o lucuinţă din satul Hansca, raionul Hânceşti în scop de jaf au fost reţinuţe şi se află în izolatorul comisatriatului de poliţie din Ialoveni, notează Info-Prim Neo.
Iurie Cheptănaru, viceministru de interne, a amintit într-o confcerinţă de presă de sâmbătă, 23 ianuare, că la data de 12 ianuarie curent trei persoane au intrat în casa în care se afla soţul şi soţia, pe care i-au imbolizat şi i-au maltratat cu ajutorul fierului de călcat, după care au sustras bunuri în valoare de circa 3 mii lei şi au dispărut într-o direcţie necunoscută. Ulterior aceştia au fost identificaţi şi reţinuţi. Unul dintre este născut în anul 1975, anterior condamnat pentru omor la 15 ani privaţiune de libertate, altul născut în anul 1979, anterior condamnat pentru viol, pentru cel de-al treilea nefiind prezentate date de referinţă.
Un alt caz de dată recentă la care s-a referit viceministrul Cheptănaru, vizează alte două persoane care au încercat să starnguleze şoferul unui taxi cu care se întorceau la Chişinău. Ulterior, şoferul a fost deposedat de mijloace şi abandonat. Infracrtorii s-au dovedit a fi două persoane din raionul Ştefan Vodă, care au fost reţinuţi după ce au fost blocate toate căile de acces din raionul Ialoveni. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă de la 6 la 12 ani privaţiune de libertate.
În context, Iurie Cheptănaru a informat că sporirea numărului de infracţiuni şi crime care se constată în ultimul timp se explică prin faptul că poliţia a decis să documenteze şi să catalogheze absolut toate abaterile de la lege. „Nu este o creştere a criminalităţii, a spus viceministrul. Pur şi simplu, acum datele statistice reflectă întocmai starea reală de lucruri, ceea nu se putea spune despre statisticile pe care le-am avut până nu demult.”
De la începutul anului, în republică s-au înregistrat 8 omoruri, dintre care 7 au fost descoperite. Nedescoperit rămăne doar cazul de asasinare, precum se presupune, a omului de afacrei Igor Basarab. În aceeaşi perioadă de timp au fost comise 15 tâlhării, toate acestea fiind descoperite.