logo

Declanşarea imediată a alegerilor anticipate este imposibilă, Nicolae Timofti


https://www.old.ipn.md/ro/declansarea-imediata-a-alegerilor-anticipate-este-imposibila-nicolae-timofti-7965_1004427.html

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, susţine că declanşarea imediată a alegerilor parlamentare este imposibilă în momentul de faţă, întrucât nu sunt întrunite circumstanţele legale care i-ar permite să ia o asemenea decizie. Despre aceasta a anunţat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării, Vlad Ţurcanu. Reacţia vine după ce joi, 4 aprilie, un grup de deputaţi comunişti au depus la Preşedinţie un demers pentru  anunţarea alegerilor anticipate, transmite IPN.

Vlad Ţurcanu a declarat, în numele lui Nicolae Timofti, că alegerile anticipate ar putea avea loc numai în condiţiile prevăzute de Constituţie, numai dacă Parlamentul nu va reuşi să acorde vot de încredere unui nou guvern, în termen de 45 de zile de la prima solicitare, şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a mai spus că deputaţii comunişti, care au fost admişi în sediul instituţiei prezidenţiale de către secretarul general al Aparatului Preşedintelui, Ion Păduraru, au manifestat o totală lipsă de respect faţă de instituţia prezidenţială şi faţă de angajaţii ei, pe care i-au bruscat şi le-au adresat injurii, dând dovadă de un comportament inadecvat şi agresiv.

„Preşedintele consideră că parlamentarii comunişti au făcut abuz de statutul lor şi au încălcat ordinea publică”, a spus purtătorul de cuvânt. De asemenea, Vlad Ţurcanu a menţionat că preşedintele Nicolae Timofti nu s-a eschivat niciodată până în prezent de la întâlniri cu deputaţii, atunci când au existat asemenea solicitări şi este gata să poarte discuţii cu orice ales al poporului, în condiţiile prevăzute de normele legale şi într-un mod civilizat.

Membrii şi simpatizanţii PCRM au organizat de mai multe ori proteste în care au cerut să fie organizate alegeri anticipate.