logo

Deponenţii născuţi până în 1926 îşi pot ridica sumele indexate la a doua etapă


https://www.old.ipn.md/ro/deponentii-nascuti-pana-in-1926-isi-pot-ridica-sumele-indexate-la-a-doua-etapa-7967_1003637.html

Deponenţii Băncii de Economii, născuţi până în anul 1926 inclusiv, care au depus cereri de înregistrare până la 1 februarie curent, îşi pot ridica plata sumei indexate aferente etapei a doua, începând cu 25 februarie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor, depunerile băneşti pot fi ridicate la subdiviziunile Băncii de Economii. De asemenea, deponenţii Băncii de Economii născuţi până în anul 1991 inclusiv pot beneficia în continuare de plata sumei indexate aferente primei etape. După punerea în circulaţie a leului moldovenesc şi liberalizarea preţurilor, depunerile populaţiei s-au devalorizat de peste o mie de ori. Statul le întoarce deponenţilor, la prima etapă, o mie de lei, conform raportului 1 leu la o rublă sovietică. Restul sumelor, la a doua etapă, se indexează conform raportului 1 leu la 2,5 ruble.