logo

Deputații au schimbat destinația terenului pe care va fi construită Chișinău Arena


https://www.old.ipn.md/ro/deputatii-au-schimbat-destinatia-terenului-pe-care-va-fi-construita-7967_1040724.html

Deputații au votat în două lecturi proiectul de lege care prevede trecerea unui teren de 69,2 ha din comuna Stăuceni, municipiul Chișinău, în categoria de terenuri destinate construcțiilor. Pe terenul respectiv urmează a fi construită Chișinău Arena, prima sală polivalentă din Moldova, transmite IPN.

Președintele Parlamentului Andrian Candu, care este autorul proiectului, a spus că terenul va fi retras din circuitul agricol și va trece din administrarea Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificație în gestiunea Ministerului Culturii, Educației și Cercetării.

Șeful legislativului susține că o arenă polivalentă va permite țării să găzduiască competiții internaționale, concerte și manifestații culturale de anvergură. Arena Chișinău Arena va oferi spațiu de antrenament conform standardelor internaționale, inclusiv pentru sportivii de performanță, va crea un spațiu de valorificare a potențialului tinerilor, va cuprinde spații de agrement pentru copii.

O arenă polivalentă de acest fel, ținând cont de infrastructura pe care o presupune, ar ocupa 10-15 ha de teren. Autorii au propus schimbarea destinației unei suprafețe mai mari de teren în contextul unor proiecte de infrastructură adițională pe care ar putea să le lanseze dezvoltatorii. Cum ar fi, de exemplu, construcția unor hoteluri în zonă.

Chișinău Arena urmează să fie construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de 3-5 mii de locuri și spații generoase pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină acoperită, club de tenis. În perioada imediat următoare va fi lansat concursul internațional pentru selectarea investitorilor.