logo

Deţinuţii vor sărbători trecerea dintre ani ciocnind cu pahare cu suc


https://www.old.ipn.md/ro/detinutii-vor-sarbatori-trecerea-dintre-ani-ciocnind-cu-pahare-cu-7967_973311.html

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă în instituţiile penitenciare sunt organizate un şir de activităţi cultural-artistice, menite să creeze o atmosferă de sărbătoare atât pentru persoanele private de libertate, precum şi pentru angajaţii instituţiilor, transmite Info-Prim Neo cu referire la Departamentul Instituţii Penitenciare (DIP). În fiecare penitenciar a fost instalat câte un pom de Crăciun, amenajat cu jucării confecţionate de condamnaţi. Potrivit normelor legale, deţinuţii vor sărbători trecerea dintre ani, ciocnind cu paharele cu suc şi servind din bucatele pregătite atât de administraţie, cât şi de rudele acestora. În perioada sărbătorilor, deţinuţilor urmează a le fi îmbunătăţită raţia alimentară. În scopul prevenirii tentativelor de introducere a obiectelor interzise pe teritoriul penitenciarelor, coletele destinate deţinuţilor sunt verificate minuţios. Graţie colaborării cu ONG-urile de profil, agenţi economici şi diferite confesiuni religioase, condamnaţilor le-au fost oferite daruri: haine, încălţăminte, dulciuri. Condamnatele mame şi minorii au fost primit jucării şi obiecte necesare pentru copii.