Locuitorii a trei raioane, care trebuiau să primească ajutorul umanitar, acordat de Guvernul României, încă nu l-au recepţionat. Este vorba despre raionale Drochia, Orhei şi Ceadâr-Lunga. Despre aceasta s-a discutat în şedinţa de marţi, 7 iunie, în cadrul şedinţei Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare prezidată de viceprim-ministrul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, transmite IPN.
Potrivit vicepremierului, cea mai problematică situaţie este în raionul Drochia, unde încărcătura de ajutor umanitar este în stoc, dar administraţia locală nu a distribuit-o cetăţenilor. Totodată, vicepremierul a menţionat că la autorităţile raioanelor Orhei şi Ceadâr-Lunga întregul volum de zahăr şi coletele va veni odată pentru a economisi timp.
Totodată, Gheorghe Brega a menţionat că pentru valorificarea ajutorului umanitar sub formă de păcură şi transpunerea acesteia într-un proiect social de compensare a costurilor de agent termic pentru perioada rece a anului familiilor vulnerabile s-a decis crearea unui grup de lucru cu participarea reprezentanţilor de la Ministerul Economiei, Agenţia Rezerve Materiale, Primăria municipiului Chişinău şi întreprinderea „Termoelectrica S.A”.
Potrivit consilierului pe probleme sociale din cadrul Comisiei pentru repartizarea ajutoarelor umanitare, Aliona Chisari, după cele două repartizări, în stoc au rămas circa 35 de tone de zahăr şi aproximativ 300 de colete. Totodată, Aliona Chisari a menţionat că din stocul rămas se propune să fie acordate câte cinci kilograme de zahăr persoanelor deportate cu vârstă mai mare de 70 de ani, participanţilor şi văduvelor participanţilor la cel de-al doilea război mondial. De asemenea, colete alimentare se propune să fie acordate familiilor cu şapte şi mai mulţi copii. În cadrul şedinţei, s-a decis acordarea ajutorului umanitar, din stocul rămas, şi pentru 51 de scriitori.
Guvernul României a livrat Republicii Moldova, pentru persoanele aflate în dificultate, 1170 tone de zahăr şi 20 de mii de colete alimentare. Cele peste 16 mii de tone de păcură vor ajunge în Republica Moldova pe cale feroviară până în luna iulie.