logo

Doi muncitori s-au intoxicat într-o fântână


https://www.old.ipn.md/ro/doi-muncitori-s-au-intoxicat-intr-o-fantana-7967_1013986.html

Doi bărbaţi, cu vârstele de 23 şi 55 de ani, au fost internaţi în stare gravă la spital, fiind intoxicaţi cu un gaz necunoscut. Bărbaţii au intrat într-o fântână de canalizare să pompeze apa şi nu au mai putut ieşi de acolo.

Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a declarat că accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi, 14 iulie, pe strada Europei din oraşul Codru.

Unul dintre bărbaţi a coborât în fântâna adâncă de 5 metri, iar la puţin timp colegul său a văzut că acesta nu dă semne de viaţă şi a coborât după el. Bărbaţii nu au mai putu ieşi la suprafaţă, iar martorii au alertat pompierii.

Cu ajutorul unui echipaj SMURD bărbaţii au fost transportaţi de urgenţă la spital. Unul dintre bărbaţi este în stare gravă, iar celălalt în stare grav-medie.