logo

Doi tineri s-au sinucis aruncându-se de la înălţime


https://www.old.ipn.md/ro/doi-tineri-s-au-sinucis-aruncandu-se-de-la-inaltime-7967_990789.html

O fată şi un băiat au murit joi seara, 9 iunie, după căderi de la înălţime, pe două adrese diferite din capitală. Prima versiune avansată de anchetatori în ambele cazuri este cea de suicid. Purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat pentru Info-Prim Neo că fata de 22 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 13 al unui bloc de pe bulevardul Moscova, în jur de ora 20.30. Cu jumătate de oră până la miezul nopţii, poliţia a fost alertată în legătură cu un alt caz de cădere de la înălţime: pe strada Corolenco, de la etajul 9 a căzut un tânăr de 30 de ani. Şi fata, şi băiatul au murit până să ajungă ambulanţa. În cazul tânărului medicii au stabilit că a consumat alcool. Poliţia cercetează motivele care i-a determinat la acest gest disperat. Deocamdată, nu se cunoaşte dacă vreunul din cei doi a lăsat bilet de adio sau dacă există vreo legătură între aceste două morţi.