logo

Dorin Recean: Stereotipul că în Moldova toţi poliţiştii sunt corupţi va fi spulberat


https://www.old.ipn.md/ro/dorin-recean-stereotipul-ca-in-moldova-toti-politistii-sunt-corupti-va-fi-spulbe-7967_1002235.html

Stereotipul că în Republica Moldova toţi poliţiştii sunt corupţi va fi în curând spulberat, susţine ministrul afacerilor interne, Dorin Recean. Potrivit oficialului, prima etapă care va duce la diminuarea corupţiei în sistem va fi angajarea poliţiştilor prin concurs, transmite Info-Prim Neo. „Nu trebuie să avem acest stereotip că toţi poliţiştii sunt corupţi. Nu este adevărat. Avem mulţi poliţişti care sunt integri, care merg la reţinerea în flagrant a criminalilor, care se expun riscurilor. Avem o parte mică de poliţişti care sunt corupţi, care nu-şi fac treaba, dar aceştia sunt suficienţi încât să creeze această imagine”, a menţionat ministrul într-o emisiune la Radio Moldova. Dorin Recean a mai spus că până acum 700 de poliţişt au fost eliberaţi din funcţie, iar modificările care s-au făcut recent în legislaţie vor oferi posibilitatea pe viitor să fie angajaţi doar poliţişti integri. „Legea ne oferă posibilitatea să efectuăm această testare de integritate pentru cei care sunt corupţi şi neadecvaţi şi să-i scoatem din sistem”, a spus Dorin Recean. Proiectul de lege care stabileşte activitatea şi statutul poliţistului, votat de Parlament în prima lectură la 14 decembrie, prevede că periodic poliţiştii vor fi evaluaţi prin testarea integrităţii profesionale, se vor supune testelor de simulare a acordării mitei fără ca poliţistul să cunoască acest lucru etc.