logo

Dosarul „Ciocârliei” a fost remis în judecată


https://www.old.ipn.md/ro/dosarul-ciocarliei-a-fost-remis-in-judecata-7967_986753.html

Procuratura Anticorupţie a expediat Judecătoriei Centru cauza penală de învinuire a fostului primar interimar al capitalei Vasile Ursu, şeful Direcţiei funciare a Primăriei, Nicolae Crăciun şi ex-secretarul interimar al Consiliului municipal Chişinau Nicolae Monastarli, după ce a a finalizat urmărirea penală, transmite Info-Prim Neo citând Procuratura Generală. Cei trei sunt învinuiţi de procurori de neglijenţă în serviciu în procesul înstrăinării terenului de 2,04 hectare de pe strada Ciocâliei. La 25.07.2006, prin decizia Consiliului municipal Chişinău a fost aprobată lista terenurilor pentru vânzare la concurs, inclusiv terenul din strada Ciocârliei, la preţul iniţial de 30 milioane lei. După o lună, Consiliul municipal a decis din nou expunerea la licitaţie a lotului dat la preţul de 3 milioane lei - teren destinat pentru proiectarea şi construirea unui cartier locativ. În urma licitaţiei desfăşurate în luna octombrie 2006, câştigător a fost desemnat SRL „Moldconstruct Market”, care a propus preţul de 4,5 milioane lei. Persoanele învinuite sunt cercetate în stare de libertate, se spune în comunicatul Procuraturii. Conform legislaţiei în vigoare, consilierii municipali nu poartă răspundere pentru deciziile adoptate în perioada mandatului.