După 10 zile de la formarea legislativului nu se vor mai crea fracţiuni
https://www.old.ipn.md/ro/dupa-10-zile-de-la-formarea-legislativului-nu-se-vor-7967_1000883.html
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul Partidului Liberal potrivit căruia, după 10 zile de la constituirea Parlamentului nu vor mai putea fi constituite fracţiuni parlamentare. Deşi, autorul proiectului, Valeriu Munteanu, a propus ca proiectul să fie votat şi în a doua lectură, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal-Democrat, Valeriu Streleţ, a spus că e nevoie de timp pentru a mai analiza şi discuta acest proiect, transmite Info-Prim Neo.
Regulamentul Parlamentului prevede că fracţiunile parlamentare se constituie, de regulă, în termen de 10 zile de la constituirea legală a Parlamentului. Fracţiunea PL propune să fie exclusă sintagma „de regulă”.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat jurnaliştilor că PLDM doreşte să blocheze votarea acestui proiect, deoarece ar avea un interes. „Vor să joace în afara alianţei. E regretabil că excluderea unui cuvânt ne face să ajungem la neînţelegeri în alianţă”, a spus Mihai Ghimpu.
Spicherul Marian Lupu a declarat că formaţiunea pe care o conduce, PDM, consideră că expresia „de regulă” lasă loc pentru interpretări şi trebuie eliminată.
Şi Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a spus că fracţiunea comunistă susţine acest proiect întrucât prezintă voinţa poporului. „Nu e vorba de aceea că persoanele care au plecat au făcut probleme partidului nostru. Întrebarea este ale cui interese vor reprezenta aceste persoane formând o nouă fracţiune, a menţionat Vladimir Voronin.
7 deputaţi care au părăsit fracţiunea PCRM în diferite perioade au anunţat vineri, 12 octombrie, că vor forma o fracţiune a deputaţilor neafiliaţi.