Echipa PL a lansat un site cu realizările lui Dorin Chirtoacă
https://www.old.ipn.md/ro/echipa-pl-a-lansat-un-site-cu-realizarile-lui-dorin-chirtoaca-7965_989764.html
Echipa electorală a Partidului Liberal a lansat site-ul www.solutia.md pentru a face cunoscute realizările şi soluţiile oferite de către Dorin Chirtoacă pe durata mandatului de primar, transmite Info-Prim Neo.
Candidatul PL pe lista pentru Consiliul municipal Chişinău, Oleg Cernei, a declarat într-o conferinţă de presă că pe site sunt prezentate toate problemele care au fost soluţionate de către Dorin Chirtoacă. Aici Oleg Cernei a amintit despre lucrările la
Staţia de epurare, procurarea troleibuzelor noi, reconstrucţia şi amenajarea lacului din parcul „Valea Morilor”, lansarea programului „Prima Casa” pentru familii tinere şi persoane cu venituri medii.
Candidatul PL a mai spus că pe site pot fi găsite informaţii despre crearea a 100 de noi locuri de joacă pentru copii, reparaţia capitală a străzii Gheorghe Asachi, acordarea suplimentului de 20% la salariu în anii 2008-2009 şi ulterior a unui ajutor material de 130 lei lunar pentru educatori, învăţători, profesori şi angajaţii din sfera asistenţei sociale şi a culturii.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, Oleg Cernei a declarat că echipa PL a înaintat 12 întrebări pentru Igor Dodon, candidatul PCRM la funcţia de primar al capitalei, de la care aşteaptă răspunsuri într-un timp cât mai scurt. Liberalii l-au întrebat pe Igor Dodon: „De ce s-a lăsat în 2007 oraşul Chişinău cu datorii de peste 700 de milioane de lei?”, „Cum explică faptul că Guvernul a luat de la municipiul Chişinău venituri în sumă de 500 de milioane de lei începând cu anul 2008?”, „De ce nu s-a acordat niciodată pe parcursul a 8 ani de guvernare compensaţii păturilor social-vulnerabile din municipiul Chişinău, cel puţin pentru plata la căldură şi transport?” etc.
Igor Dodon, plecat în deplasare la Moscova, nu a comentat solicitările liberalilor.