Examinarea în judecată a dosarelor lui Botnari şi Papuc se tergiversează din motive neclare, procurorul general
https://www.old.ipn.md/ro/examinarea-in-judecata-a-dosarelor-lui-botnari-si-papuc-se-tergiverseaza-din-mot-7967_983024.html
Procurorul general, Valeriu Zubco, spune că nu înţelege de ce examinarea dosarelor ex-ministrului de interne, Gheorghe Papuc, şi a fostului comisar al mun. Chişinău, Vladimir Botnari, este tergiversată de către instanţa de judecată.
Procurorul i-a spus marţi, 8 iunie, la o şedinţă preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, că va sesiza în acest sens Consiliul Superior al Magistraturii, transmite Info-Prim Neo.
„Am impresia că se face tendenţios”, a spus Valeriu Zubco, arătându-se nedumerit de ce dosarele acestora, trimise iniţial la Judecătoria sectorului Centru, au fost remise ulterior Judecătoriei sectorului Buiucani, după care Curtea de Apel a hotărât că totuşi ţine de atribuţia primei instanţe să le examineze.
Valeriu Zubco a mai spus că toate cauzele penale pe numele poliţiştilor ajung pe mâna aceluiaşi judecător. Procurorul a anunţat că va fi sesizat Consiliul Superior al Magistraturii.
Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari sunt învinuiţi de procurori de neglijenţă în serviciu în aprilie 2009, soldată cu decesul lui Valeriu Boboc şi cu alte urmări grave. Ambii pledează nevinovat.