Strategia pentru asigurarea egalității între femei şi bărbaţi în Republica Moldova, pentru anii 2017 -2021, precum şi Planul de acţiuni privind implementarea acestui document au fost aprobate de Guvern, transmite IPN.
Scopul constă în realizarea de facto a egalității între femei și bărbați, prin realizarea a cinci obiective generale, urmate de obiective specifice. Documentul prevede: fortificarea mecanismului instituţional de asigurare a egalităţii între femei şi bărbaţi; combaterea stereotipurilor în societate și promovarea comunicării non-violente; promovarea egalității de gen în sectorul de securitate şi apărare etc.
Aceste obiective reflectă tendințele globale şi realizarea angajamentelor asumate pe plan internaţional de către Republica Moldova, axate pe asigurarea respectării drepturilor omului, funcţionarea democraţiei şi creşterea economică bazată pe competitivitate.
Finanțarea acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni al Strategiei se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor publice implicate în realizarea Strategiei, precum şi din alte surse.