Rezultatul alegerilor din Găgăuzia reprezintă o consecinţă a propagandei ruseşti, dar şi a inactivităţii Guvernului de la Chişinău. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica”, la postul de televiziune TV 7, transmite IPN.
Directorul biroului ITAR-TASS în Moldova, Valerii Demideţchii, consideră că anume Chişinăul poartă cea mai mare vină pentru rezultatul alegerilor din Găgăuzia. „Politicienii moldoveni i-au asigurat Irinei Vlah victoria în alegeri. Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în actualii politicieni, chiar îi urăsc. Aşa că oricine îi va critica dur pe cei de la conducere are şanse reale să câştige alegerile”, a spus jurnalistul.
Corneliu Ciurea, expert IDIS „Viitorul”, crede că victoria Irinei Vlah a fost asigurată în primul rând de către Moscova. „Vlah a fost susţinută de Moscova şi va promova politicile Moscovei. Ea are un susţinător puternic şi la Chişinău, pe Igor Dodon. Acest tandem îşi va lăsa amprenta şi la viitoarele alegeri locale”, a opinat expertul.
Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, de asemenea consideră că influenţa puternică a Kremlinului în regiune i-a asigurat victoria Irinei Vlah. „Nu a fost campanie electorală în Găgăuzia. Irina Vlah se va conduce de lozinca că, prind dragostea faţă de Rusia, vom putea să rezolvăm totul. Este important că Vlah va asista la şedinţele Guvernului, unde îşi va spune punctul său de vedere, dar mă tem că totul va fi până la un timp anumit”, a declarat Nantoi.
Başcanul Găgăuziei a fost ales din primul tur, la 22 martie. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale din Comrat, Irina Vlah a acumulat 32 543 de voturi, ceea ce constituie 51,01%. Ea a candidat independent, dar a fost susţinută deschis în campania electorală de către Partidul Socialiştilor.