Experţi străini salută prioritatea pe care o dă Moldova reformei în justiţie
https://www.old.ipn.md/ro/experti-straini-saluta-prioritatea-pe-care-o-da-moldova-reformei-in-justitie-7967_1003561.html
Parlamentul, Guvernul şi organele judiciare din Republica Moldova trebuie să depună mai multe eforturi pentru implementarea reformei justiţiei demarată un an în urmă. Sugestia vine de la o echipă de experţi ai Comisiei Internaţionale a Juriştilor, autori ai raportului „Reformarea sistemului judiciar din Republica Moldova: perspective şi provocări”.
Experţii s-au aflat într-o misiune în Moldova în toamna anului trecut. În raportul pe care l-au prezentat joi, 21 februarie, se menţionează că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a construi un sistem judecătoresc puternic şi independent.
Directorul programului Comisiei Internaţionale a Juriştilor pentru Europa, Roisin Pillay, a remarcat, în cadrul evenimentului de lansare a raportului, că este salutabilă prioritatea pe care o dă Moldova reformei în justiţie. „Un sistem judecătoresc puternic şi independent este esenţial pentru ca fiecare persoană să se bucure de dreptul la un proces echitabil, la repararea eficientă a prejudiciului”, a menţionat Roisin Pillay.
Autorii au numit reforma în justiţie drept cel mai ambiţios angajament din ultimele 2 decenii în Republica Moldova. Raportul accentuează necesitatea majorării salariilor judecătorilor şi susţine instruirea cuprinzătoare a acestora, în special în domeniul drepturilor omului. De asemenea, experţii străini remarcă faptul că trebuie revăzută legislaţia curentă care se referă la pensionarea timpurie a judecătorilor şi să fie eliminată posibilitatea care presupune primirea salariilor şi a pensiilor în paralel.
Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, prezent la prezentarea raportului, a remarcat că era absolut necesară o analiză din afară a eforturilor de a reforma sistemul judecătoresc din Moldova. De asemenea, ministrul a specificat că, atunci când reforma a fost demarată, era absolut conştient de riscurile şi provocările care vor apărea, dar e important să ştie unde vrea să ajungă acest proces.
Iulia Sârcu, vicepreşedintele Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, a spus că Moldova este în toiul reformei, unele rezultate pot fi văzute deja, altele se lasă aşteptate, dar e important ca această reformă să nu fie axată doar pe sistemul judecătoresc deoarece va fi ineficientă.
Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului operaţional „Îmbunătăţirea respectării dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei în Moldova”, implementat de către Programul de drept al Fundaţiei Soros-Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea Supremă de Justiţie.