O grenadă a explodat, noaptea trecută, la casa guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu. Incidentul a avut loc la ora 2.40, când guvernatorul şi membrii familiei sale se aflau în casă. Procuratura General anunţă într-un comunicat de presă că pe acest caz a fost intentat un dosar penal, transmite IPN.
Ca rezultat al deflagraţiei, după aruncarea grenadei ofensive în casa guvernatorului, nicio persoană nu a avut de suferit. Au fost deteriorate unele elemente ale construcţiei.
Dosarul penal este deschis pe infracţiunea act terorist. Investigaţiile sunt efectuate de un grup mixt de urmărire penală, cu participarea procurorilor şi ofiţerilor de investigaţii din cadrul poliţiei şi Serviciului de Informaţii şi Securitate.
Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la 8 până la 15 ani.