logo

Expoziţia „Fabricat în Moldova”, în aşteptarea vizitatorilor


https://www.old.ipn.md/ro/expozitia-fabricat-in-moldova-in-asteptarea-vizitatorilor-7966_1025198.html

Circa 300 de companii din 16 raioane ale ţării, precum şi din ţările partenere tradiţionale ale Moldovei, dar şi mai puţin tradiţionale, participă la cea dea XV-a  ediţie a expoziţiei „Fabricat în Moldova”. Printre oaspeţii evenimentului, care va avea loc în perioada 3-7 februarie, se va regăsi o delegaţie a Camerei de Comerţ din Iordania, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor camerale din alte ţări orientale, cu care agenţii economici din Moldova au stabilit relaţii în ultimul timp, transmite IPN.

„Camera de Comerţ şi Industrie are suficientă memorie instituţională, experienţă de comunicare atât cu mediul de afaceri în desfăşurarea acestei expoziţii, ce  lansează atât anul expoziţional, cât şi cel antreprenorial, a menţionat preşedintele CCI, Valeriu Lazăr.

Lazăr a specificat că anul acesta, atât expoziţia, cât şi programul ei adiţional, sunt structurate, astfel, ca să ofere posibilităţi maxime de comunicare întreprinderilor participante, atât între ele, cât şi cu consumatorii. Un alt obiectiv nu mai puţin important, pe care şi-l propune este facilitarea contactelor la nivel internaţional al companiilor locale.

Expoziţia va se va extinde în două pavilioane, pavilionul central şi pavilionul doi şi va funcţiona de miercuri, până sâmbătă, zilnic până la ora 18.00.„Am ţinut să prelungim programul cu o oră, de obicei Moldexpo funcţionează până la ora 17.00, să reuşească vizitatorii să vină, inclusiv după orele de lucru. Se pregătesc diverse surprize, concerte de muzică populară, alte lucruri interesante, care merită să fie vizionate”, a adăuga preşedintele CCI.

„Vor avea loc două forumuri de afaceri, organizate cu colegii din Belarus şi Ucraina, precum şi o masă rotundă, care îşi propune să promoveze Economia Verde. Acest obiectiv se înscrie, de fapt, printre priorităţile CCI”, a notat Valeriu Lazăr. Ca de obicei pe parcursul zilelor expoziţionale va fi desfăşurat Târgul locurilor de muncă. Deschidere evenimentului, la care se aşteaptă participarea primelor persoane din guvern va avea loc miercuri, 3 februarie la orele 11.00.