Expoziţie de epocă la Opera Naţională
https://www.old.ipn.md/ro/expozitie-de-epoca-la-opera-nationala-7967_982479.html
O expoziţie inedită cu vestigiile Teatrului Naţional de Operă şi Balet a fost inaugurată astăzi, 13 mai, în incinta instituţiei. Sunt expuse costume, schiţe, elemente de decor a mai multor spectacole lirice şi de balet, precum şi fotografii cu Maria Bieşu, Mihail Munteanu, Vladimir Dragoş şi Eleonora Constantinov, transmite Info-Prim Neo.
Directorul Operei Naţionale, Valeria Şeican, a comunicat că toate costumele şi elementele de decor expuse în cadrul expoziţiei sunt parte a patrimoniului teatrului, cu o istorie de peste 50 de ani. Costumele au fost purtate de eroii primelor spectacole jucate aici – opera „Grozovan” de David Gherşveld, opera „Mireasa ţarului” de Nikolai Rimsky-Korsakov şi din baletul „Spada frântă”, semnat de compozitorul Eduard Lazarev pe motivele poemului lui Mihai Eminescu „Strigoii”.
Valeria Şeican spune că se face o paralelă între ceea ce a fost şi ceea ce va fi. La 1 octombrie, după 12 ani, va fi prezentată publicului opera „Mireasa ţarului”.
În 1956, publicului din Moldova i-a fost prezentat primul spectacol pe propria scenă de operă. ”Grozovan”, care reproduce file din istoria poporului, a servit drept temei pentru emiterea Decretului guvernamental cu privire la fondarea Teatrului Naţional de Operă şi Balet.