logo

Fermieri cer subvenţii pentru lapte


https://www.old.ipn.md/ro/fermieri-cer-subventii-pentru-lapte-7967_980643.html

Fermierii de la Asociaţia „Moldova mea” cer subvenţii pentru lapte. Ei au declarat, luni, 15 februarie, într-o conferinţă de presă, că preţul la lapte este foarte mic în comparaţie cu costurile mari necesare pentru producerea lui, ceea ce face ca afacerile lor să fie neprofitabile. Ei spun că sunt nevoiţi să vândă la un preţ de aproape trei ori mai mic decât preţul de vânzare în magazine la insistenţa firmelor procesatoare de lapte, transmite Info-Prim Neo. Andrei Lungu, fermier din satul Sărata-Mileşeni, raionul Hânceşti, spune că are 25 de vaci care dau 400 litri de lapte pe zi. Fermierul spune că vânde laptele cu 2,75 lei litrul, preţ impus, potrivit lui, de „JLC”, una din cele mai mari companii din industria laptelui din R. Moldova. „Până în luna martie 2009 am vândut laptele cu 4 lei, după care, fără {careva} motive, societatea a impus preţul de 2,75 lei. În decembrie trecut am fost la director şi am încercat să cerem un preţ mai mare ca acesta, însă am fost daţi afară”, spune fermierul. El afirmă că nu-şi poate permite să vândă laptele la şcoli şi grădiniţe. „Nu pot colabora cu aceste instituţii deoarece irosesc câte 2-3 ore pentru drum şi plus la aceasta fiecare instituţie ia câte 15-25 litri pe zi. Pentru noi este mai eficient să dăm tot laptele uzinei, doar că nu ne convine preţul, iar de la uzină ne trimit să ne plângem statului”, afirmă fermierul. El spune că anul trecut a luat un credit de 250 mii lei, din care a procurat un tractor, combină, agregate şi toate cele necesare pentru fermă. „Cum să întorc aceşti bani, dacă nu avem niciun ajutor? Dacă până la primăvară statul nu va oferi subvenţii, tai toate vacile”, s-a plâns fermierul. Fermierii insistă asupra unui preţ nu mai mic de 4-4,20 lei litrul.