Flori şi poezii la bustul poetului Grigore Vieru
https://www.old.ipn.md/ro/flori-si-poezii-la-bustul-poetului-grigore-vieru-7967_1003394.html
Politicieni, oameni de cultură şi tineri au venit în dimineaţa zilei de 14 februarie la bustul poetului Grigore Vieru din capitală pentru a-i aduce un omagiu. Primii pe Aleea Clasicilor au apărut tinerii liberal-democraţi şi un grup de actori care au recitat poezii semnate de poet, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a menţionat că acţiunile de comemorare vor continua cu un colocviu literar, intitulat „Miracolul copilăriei”, la care vor participa oaspeţi de onoare ca Spiridon Vangheli şi Horia Zilieru, din Iaşi (România).
„Condiţia clasicizării este să fii viu şi după moarte, poeticeşte vorbind. Grigore Vieru s-a clasicizat în ochii noştri atât prin opera sa, cât şi prin acţiunile civice. El a devenit marele simbol al renaşterii românilor basarabeni. Aşa a intrat în istoria literaturii şi în conştiinţa oamenilor de la noi”, a menţionat Arcadie Suceveanu.
Potrivit preşedintelui Uniunii Scriitorilor, Grigore Vieru continuă să rămână în actualitate şi să influenţeze starea de spirit a acestui popor, iar cărţile sale continuă să apară şi nu stau mult pe rafturi. „Grigore Vieru este cântat, citit de la grădiniţă până la universitate. Este un fenomen. Puţini poeţi au parte de o asemenea glorie postumă ca Grigore Vieru”, a mai spus Arcadie Suceveanu.
Prezent la eveniment, prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că Grigore Vieru a scris cel mai frumos despre dragostea pentru ţară, limbă şi mamă. A fost un om cu o inimă mare, care mai rar se întâlneşte în zilele noastre şi trebuie să facem aşa ca toţi copiii, şi nu doar ei, să cunoască opera poetului.
Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, fostul judeţul Hotin. Poetul a plecat dintre noi pe 18 ianuarie 2009, în urma unui stop cardiac, la 48 de ore de la producerea accidentului rutier în care a fost grav rănit.