logo

Gheorghe Creţu va fi cercetat pentru moartea lui Sorin Paciu


https://www.old.ipn.md/ro/gheorghe-cretu-va-fi-cercetat-pentru-moartea-lui-sorin-paciu-7967_1002657.html

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a lipsit de imunitate judecătorească pe vicepreşedintele Curţii de Apel, Gheorghe Creţu, la solicitarea Procuraturii Generale. Creţu va fi cercetat penal pentru omorul din imprudenţă al lui Sorin Paciu la vânătoarea de elită din Pădurea Domnească, transmite Info-Prim Neo. „Nu anticipaţi evenimenteleˮ – este singurul comentariu pe care l-a făcut presei Gheorghe Creţu după ce a fost lipsit de imunitate judecătorească. Ulterior acesta a răspândit jurnaliștilor o declarație în scris în care se spune că există anumite elemente comune între persoana sa și producerea acestui accident, însă gradul său de implicare și vinovăție îl vor stabili organele de anchetă. CSM a examinat în aceeaşi şedinţă cererea de demisie pe care pe care a depuso Gheorghe Creţu, acceptând-o. Gheorghe Creţu riscă până la 3 ani de puşcărie. Sorin Paciu, un bărbat din Chişinău în vârstă de 34 de ani, a murit la spital la 2 zile după ce a fost rănit la vânătoarea din 23 decembrie. Despre acest caz s-a aflat abia la 6 ianuarie, când politicianul Sergiu Mocanu l-a învinuit pe procurorul general că s-ar face vinovat de moartea lui Sorin Paciu şi că a încercat să ascundă crima. Valeriu Zubco a negat într-o scrisoare deschisă aceste acuzaţii.