Gheretele din preajma Consulatului României vor fi strămutate
https://www.old.ipn.md/ro/gheretele-din-preajma-consulatului-romaniei-vor-fi-stramutate-7967_983536.html
Gheretele în care sunt oferite servicii xerox, foto şi altele, din preajma Consulatului României de pe strada Grigore Ureche, vor fi strămutate mai aproape de strada Albişoara, iar lângă gardul Consulatului vor fi instalate bănci cu umbrele pentru ca cei care îşi aşteaptă rândul după acte să se simtă mai confortabil. Ambasada României a cerut conducerii Republicii Moldova ajutor în soluţionarea acestei probleme după ce unele mijloace de informare în masă au reflectat tendenţios, potrivit misiunii diplomatice, situaţia de pe teritoriul adiacent al Consulatului, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul plenipotenţiar al Ambasadei României la Chişinău, Gabriel Pistol, a spus joi, 1 iunie, la o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Afacerilor Interne, că unele mass-media au reflectat eronat situaţia din preajma Consulatului, fără a cere opinia Ambasadei. Oficialul recunoaşte că există profitori de situaţia dificilă la acordarea vizelor şi că acesta fac business pe seama cetăţenilor, dar nu este de neglijat efortul şi gradul înalt de responsabilitate al angajaţilor Consulatului, care muncesc câte 12 ore pe zi pentru a oferi vize la 700-750 de cetăţeni. Aceste vize, care sunt gratuite pentru cetăţenii Republicii Moldova, costă anual statul Român circa 4 milioane de euro.
„Acest efort a fost reflectat de o parte a presei din Republica Moldova în mod mincinos şi am fost nevoiţi să apelăm la deontologia lor şi să cerem dreptul la replică. Pe lângă impactul negativ de imagine, aceste acţiuni duc la diminuarea capacităţii de activitate a Consulatului”, a menţionat Gabriel Pistol.
Pe 30 iunie, a avut loc o şedinţă comună, cu participarea mai multor instituţii responsabile, la care s-au aprobat câteva decizii de soluţionare a problemei. Mihai Cibotaru, şef de departament la MAI, a comunicat că deja au fost ridicate 8 gherete, poliţia Rutieră a deblocat teritoriul şi a instalat semne de circulaţie, iar carabinierii în termen din zonă vor fi înlocuiţi cu soldaţi în bază de contract. Mihai Cibotaru a mai spus că poliţia a documentat mai multe persoane care oferă servicii în preajma Consulatului şi că cercetările continuă.