Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că este gata să coalizeze cu foştii colegi din Alianţa pentru Integrare Europeană deoarece formaţiunea sa nu are din ce alege. Declaraţiile au fost făcute după consultările de marţi, 7 mai, cu preşedintele Nicolae Timofti în vederea desemnării unui candidat la funcţia de premier, transmite IPN.
„Dacă ajungi pe o insulă cu o singură femeie, unde să o cauţi pe a doua? E ruşine să vii să critici comuniştii şi după aceea să acţionezi ca şi ei. Vom vedea care sunt condiţiile pentru negocieri. Noi nu dăm înapoi, vrem o alianţă cu adevărat pentru integrare europeană”, a declarat Mihai Ghimpu jurnaliştilor.
Şeful dela PL a spus că admite diferite scenarii, chiar şi cel că liberal-democraţii nu vor înainta niciun candidat la funcţia de premier şi prim-ministrul interimar se va afla în funcţie până la următoarele alegeri parlamentare.
Cât ţine de promulgarea legilor votate de Parlament săptămâna trecută, Mihai Ghimpu a spus că este atribuţia preşedintelui şi doar el poate lua decizii în acest sens. De asemenea, liberalul a spus că intuia reacţia oficialilor europeni la adoptarea actelor respective.
Pe 7 mai preşedintele Nicolae Timofti a avut consultări separate cu liberal-democraţii, democraţii, liberalii care s-au declarat că fac parte din grupul de reformare a PL şi liberalii lui Ghimpu. Potrivit declaraţiilor politicienilor, încă nu s-a discutat pe marginea unei candidaturi a noului premier.