logo

Gripa pandemică a mai luat două vieţi. Una nenăscută


https://www.old.ipn.md/ro/gripa-pandemica-a-mai-luat-doua-vieti-una-nenascuta-7967_980142.html

O femeie însărcinată şi pruncul ei de şapte luni, care nu a reuşit să vadă lumina zilei, au murit din cauza infecţiei gripale A(H1N1), transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNŞPMP). Potrivit surselor din cadrul CNŞPMP, femeia, de 29 de ani, din or. Durleşti, mun. Chişinău, însărcinată în luna a şaptea, a decedat pe 15 ianuarie. Femeia s-a îmbolnăvit încă pe 18 decembrie, dar s-a adresat la medic abia peste 5 zile. Ea a fost internată cu bronhopneumonie la maternitatea Nr. 2 de pe bd. Renaşterii din capitala fiind transferată în secţia reanimare a Spitalului Clinic Republican din cauza stării grave. Rezultatele testelor de laborator au confirmat că la baza decesului a fost gripa de tip nou. De la 01 ianuarie au fost confirmate de către laboratorul Naţional de Referinţă 69 de probe pozitive la virusul gripal A(H1N1), dintre care 4 decese, inclusiv doi copii, de 5 şi 11 ani. Pe parcursul zilei de 20 ianuarie la CNSPMP au fost notificate 874 cazuri clinice de infecţii respiratorii virale acute, 314 cazuri de gripă şi 108 cazuri de pneumonii. De la începutul anului au fost raportate 13 mii 274 cazuri clinice de infecţii respiratorii, 5 mii 692 cazuri de gripă şi 2 mii 257 cazuri de pneumonii acute. De la debutul campaniei de vaccinări contra gripei pandemice A(H1N1) cu vaccinul Cantgrip au fost vaccinate 65 mii 585 de persoane, fiind utilizate 43,7 la sută din numărul dozelor disponibile de vaccin. Până în prezent, nu a fost raportată nici o reacţie adversă în urma administrării vaccinului Cantgrip.