logo

Guvernul va căuta surse pentru susţinerea păturilor social-vulnerabile în cazul majorării tarifelor


https://www.old.ipn.md/ro/guvernul-va-cauta-surse-pentru-sustinerea-paturilor-social-vulnerabile-in-cazul--7967_980015.html

Guvernul va identifica surse pentru susţinerea păturilor social vulnerabile în cazul majorării tarifelor, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat guvernamental. Guvernul R. Moldova a luat act de hotărârile Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică de a majora tarifele la gazele naturale, energia electrică şi termică. Ca urmare, Prim-ministrul Vlad Filat a dispus crearea unei comisii, care va identifica sursele necesare pentru compensarea diferenţei de tarif în cazul păturilor social-vulnerabile ale populaţiei. Comisia va fi condusă de primul ministrul. Din componenţa ei vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai altor autorităţi.