logo

IDIS va lansa o campanie de responsabilizare a politicienilor şi alegătorilor


https://www.old.ipn.md/ro/idis-va-lansa-o-campanie-de-responsabilizare-a-politicienilor-si-7967_973169.html

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” va demara o campanie de încurajare a participării cetăţenilor la alegerile parlamentare din 2009. Iniţiativa este parte componentă a proiectului „Stimularea responsabilităţii civice în cadrul campaniei electorale din 2009”, se spune într-un comunicat al organizaţiei, citat de Info-Prim Neo. Campania va include spoturi sociale audio şi video, diferite materialele motivaţionale, dar şi trei concerte etc. IDIS se arată dispus să coopereze cu alte ONG-uri, precum şi cu CEC (Comisia Electorală Centrală), astfel încât alegătorii să fie mai responsabili faţă de procesul de vot, iar politicienii – faţă de promisiunile electorale, se mai spune în comunicat. Proiectul este finanţat preponderent de către Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova, prin intermediul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului. Prin proiect se urmăreşte sporirea interesului cetăţenilor faţă de procesele democratice, îndeosebi faţă de alegerile parlamentare din 2009, deopotrivă cu monitorizarea acţiunilor Parlamentului după alegeri. În cadrul proiectului va fi elaborat şi un Ghid al alegătorului, care va cuprinde date exhaustive despre instituţiile publice centrale.