logo

Igor Grosu: Comisia parlamentară de anchetă are ținta de a intimida partidele de opoziție


https://www.old.ipn.md/ro/igor-grosu-comisia-parlamentara-de-ancheta-are-tinta-de-a-7965_1045025.html

Secretarul general al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, consideră că acea comisie de anchetă formată în Parlament, care va examina circumstanțele de imixtiune a Fundației „Open Dialog” și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova, are ținta de a intimida partidele de opoziție. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

În acest sens, guvernarea aplică toate instrumentele pe care le are la dispoziție, inclusiv platforma parlamentară, spune secretarul PAS. „Dacă ar fi vrut cu adevărat să pună în discuție felul cum sunt finanțate partidele politice în Republica Moldova, ar fi avut o abordare mai largă”, spune Igor Grosu. În opinia lui, chiar din denumirea documentului și din fundamentarea lui s-a văzut clar că PDM intră în campanie electorală prin a lovi și a încerca să discrediteze partidele de opoziție.

În plus, secretarul general al PAS spune că guvernarea a dat-o în bară și toate încercările de arăta că este apărătoare a drepturilor omului au eșuat, drept dovadă fiind reacția Ministerului de Externe al Poloniei, ambasadorului polonez în Republica Moldova, Comisiei Europene, care sunt stupefiate de aceste învinuiri pe care le aduc unele cercuri din Moldova.

Ștefan Gligor, director de programe al Centrului de Politici și Reforme, susține că Fundația „Open Dialog” este o organizație concentrată pe activități care țin de apărarea drepturilor omului și contracararea exceselor autorităților autoritare, dictatoriale în spațiul post-sovietic și statele Europei de sud-est.

Președinta Fundației  „Open Dialog”, Ludmila Kozlowska, a afirmat că ar fi fost bucuroasă să poată finanța partide politice de opoziție, dar nu are o asemenea posibilitate și că aceasta este o minciună. „Aceasta este o minciună. Singurul lucru pe care noi l-am făcut a fost că i-am invitat pe reprezentanții opoziției și societății civile din Moldova în Parlamentul European. Aceasta este o practică absolut normală a organizației, noi îi invităm pe foarte mulți reprezentanți ai altor țări pe diferite platforme”, spune Ludmila Kozlowska.

La 4 octombrie curent, Legislativul a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune a Fundației „Open Dialog” și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice. În ședința de săptămâna trecută, Parlamentul a extins cu 30 de zile termenul de prezentare a raportului Comisiei de anchetă.