logo

Implicarea minții și dezvoltarea viitorului, - sloganul Zilelor Științei la Biblioteca Națională


https://www.old.ipn.md/ro/implicarea-mintii-si-dezvoltarea-viitorului-sloganul-zilelor-stiintei-la-7967_1108842.html

În perioada 11-15 noiembrie, Biblioteca Națională organizează Zilele Științei, eveniment dedicat Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Titlul celei de-a șasea ediții este „De ce contează știința – Implicarea minții și dezvoltarea viitorului”. Manifestațiile se vor axa pe probleme esențiale pentru dezvoltarea științei, educației și tehnologiei, în contextul unei societăți din ce în ce mai conectate digital, transmite IPN.

Zilele Științei sunt organizate pentru a contribui la dezvoltarea unui mediu favorabil cercetării și educației în Moldova, la dezvoltarea spiritului științific printre tineri și pentru promovarea realizărilor științifice ale cercetătorilor moldoveni pe plan internațional.

Biblioteca Națională organizează un șir de activități, sesiuni de formare și discuții despre importanța bibliotecilor în era digitală și despre rolul acestora în susținerea cercetării științifice. Iar expoziția tematică va fi dedicată celor mai importante realizări ale cercetătorilor moldoveni, subliniind contribuțiile lor la dezvoltarea științei la nivel internațional.

Unul dintre momentele-cheie ale Zilelor Științei va fi Forumul Cercetătorilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci, care va avea loc pe 11 noiembrie. Participanții vor avea ocazia să exploreze direcțiile de cercetare în biblioteconomie și să învețe despre noile tehnologii ce transformă serviciile de bibliotecă și de cercetare.

Zilele Științei sunt un moment de reflecție asupra progresului științific și asupra modului în care cercetarea poate contribui la crearea unei societăți echitabile și bine informate. În acest context, Biblioteca Națională a Republicii Moldova se alătură unui demers global de promovare a științei, ca instrument esențial în dezvoltarea unei lumi mai bune, așa cum este subliniat și de Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată la nivel mondial pe 10 noiembrie.