În centrul capitalei a fost instalată placa „Kilometrul Zero”
https://www.old.ipn.md/ro/in-centrul-capitalei-a-fost-instalata-placa-kilometrul-zero-7967_1001725.html
În centrul capitalei, în faţa Oficiului Poştal Central, a fost instalată placa „Kilometrul Zero”. Aceasta reprezintă în formă stilizată Roza Vânturilor, pe care sunt indicate distanţele din centrul Chişinăului până la capitalele mai multor state, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip, a declarat că inaugurarea acestui însemn este un moment important atât pentru locuitorii capitalei, dar şi pentru cetăţenii întregii ţări. Ministrul a menţionat că este semnificativ faptul că acest însemna a fost instalat în preajma Oficiului Poştal, pentru că astfel îşi doresc să aducă un mesaj cetăţenilor că, deşi suntem în era informaţională, poşta rămâne a fi o instituţie foarte importantă.
Primarul capitalei,, a declarat că iniţial au fost examinate două variante privind locul amplasării acestui însemn – lângă Arcul de Triumf sau lângă Poşta Moldovei. S-a optat pentru cea de-a doua variantă reieşind din tradiţia că distanţele se măsoară de la oficiul poştal. Edilul a mai spus că acest însemn constituie o tradiţie europeană care a ajuns şi la Chişinău. „Sper să fie un punct de reper pentru toată lumea”, a notat Dorin Chirtoacă.
Directorul general al ÎS „Poşta Moldovei”, Ştefan Munteanu, a declarat că de la
însemnul din centrul capitalei începe măsurarea distanţei până la alte localităţi. „Kilometru zero are o semnificaţie istorică, socială şi, nu în ultimul rând, una turistică pentru vizitatorii capitalei noastre”, a menţionat directorul.
Arhitectul Victor Vieru a declarat că însemnul „Kilometrul Zero” este făcut din bronz şi marmură. Pe el sunt înscrise mai multe capitale şi distanţa până la ele. „De aici în continuare se vor măsura toate dimensiunile către localităţi, municipii, judeţe, oraşe, state”, a notat arhitectul.
Proiectul a costat peste 160 de mii lei, bani alocaţi de sponsori.