logo

În sistemul moldovenesc „cei mai răi” sunt cei care sesizează abaterile, petiționar


https://www.old.ipn.md/ro/in-sistemul-moldovenesc-cei-mai-rai-sunt-cei-care-sesizeaza-abaterile-petitionar-7967_1032631.html

Un judecător şi un grefier al Judecătoriei Râşcani nu au fost sancţionaţi de Colegiul disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) chiar dacă au admis ilegalități. Acuzații în acest sens au fost aduse de către directorul Juststudiumanima SRL, Igor Blanari.

Într-o conferință de presă la IPN, Igor Blanari a spus că, în urma unui litigiu avut cu o companie, a pierdut dosarul din cauza încălcării termenelor de examinare a cauzei şi de redactare a hotărârii.

Ca urmare, Igor Blanari a sesizat Consiliul disciplinar de pe lângă  CSM, cerând investigarea cazului și eventual sancționarea judecătorului, despre care spune că a încălcat grav normele de procedură, ceea ce s-ar presupune că ar avea un interes pe dosar. Totodată, petiționarul a cerut ca instanța în fond să fie obligată să redacteze hotărârea.

După verificările efectuate de Inspecția Judiciară, a fost întocmit un raport și prezentat Colegiului de admisibilitate al Colegiului disciplinar de pe lângă CSM, care a respins însă sesizarea depusă de reprezentantul Juststudiumanima.

Potrivit lui Igor Blanari, hotărârea Colegiului de admisibilitate este foarte vagă și nu are nicio susținere juridică.

„Cu toții știm că orice abatere urmează a fi sancționată... la noi în sistem nu este așa. Când spui cum este legea sau, cel puțin, cum să se respecte niște norme generale, ești lăsat a se înțelege că ești cel mai rău”, a subliniat directorul Juststudiumanima. În sistemul moldovenesc „cei mai răi” sunt cei care sesizează abaterile, a conchis Igor Blanari.