logo

Încă patru state aderă la CCEV din Chişinău


https://www.old.ipn.md/ro/inca-patru-state-adera-la-ccev-din-chisinau-7967_977529.html

În primele luni ale anului 2010, la Centrul Comun de Eliberare a Vizelor (CCEV) din Chişinău vor adera încă patru state: Finlanda, Belgia, Elveţia şi Grecia. Declaraţia a fost făcută în cadrul recentelor consultări moldo-ungare la nivel de şefi de departamente consulare, transmite Info-Prim Neo cu referire la ministerul moldovean de externe. Aderarea acestor patru ţări la CCEV va permite cetăţenilor moldoveni să-şi perfecteze vizele pentru statele respective la Chişinău. În prezent se mai negociază aderarea Croaţiei şi Slovaciei. CCEV se află în incinta Ambasadei Ungariei la Chişinău. În conformitate cu normele generale Schengen, Ungaria încheie acorduri de reprezentare cu alte state membre ale UE. Aceste acorduri permit ca cererea de viză Schengen de tip A, B şi C, cu o şedere de până la 90 de zile pentru ţările contractante, să fie depusă în reprezentanţa Ungariei la Chişinău. În prezent, la CCEV cetăţenii moldoveni pot depune actele pentru vize Schengen pe termen scurt (A, B, C) pentru a călători în Austria, Danemarca, Estonia, Letonia, Slovenia, Suedia sau Ungaria.