logo

Încasări la buget în creştere cu 12,9%


https://www.old.ipn.md/ro/incasari-la-buget-in-crestere-cu-129-7966_1011247.html

Veniturile la bugetul de stat pe toate componentele au constituit în luna ianuarie 1,361 mlrd lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2013, s-a înregistrat o creștere a veniturile cu 12,9%, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor.

Partea de cheltuieli a însumat în prima lună a anului 1,757 mlrd lei.  Comparativ cu perioada respectivă a anului trecut, cheltuielile s-au majorat cu 29,3%.

Executarea bugetului de stat în ianuarie 2014 s-a soldat cu un deficit în sumă de 396 mln lei. Sursele de finanţare a deficitului au fost: încasările de la valorile mobiliare de stat, împrumuturile debursate din surse externe, mijloacele din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public și alte surse.