logo

Încasările la Bugetul Public Național (BPN), în creștere față de anul trecut


https://www.old.ipn.md/ro/incasarile-la-bugetul-public-national-bpn-in-crestere-fata-de-7966_1042714.html

Încasările la Bugetul Public Național (BPN) administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit, în prima jumătate a anului, 18,16 miliarde de lei. Cifra este în creștere cu 2,56 miliarde de lei (+16,4%) față de perioada similară a anului trecut, transmite IPN.

La bugetul de stat au fost încasate 8,24 miliarde lei, cu 1,31 miliarde de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 (+18,9%). La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 1,94 miliarde lei, cu 233,7 milioane de lei mai mult decât în 2017 (+13,7%).

La bugetul asigurărilor sociale de stat au fost încasate 6,09 miliarde de lei, cu 782,9 milioane de lei mai mult comparativ cu 2017 (+14,8%). La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 1,88 miliarde de lei, cu 237,6 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2017 (+14,4%).