logo

Început de sezon pentru biatloniştii moldoveni


https://www.old.ipn.md/ro/inceput-de-sezon-pentru-biatlonistii-moldoveni-7967_979297.html

Biatloniştii din R. Moldova au debutat în cadrul Cupei Mondiale, etapa inaugurală desfăşurându-se în staţiunea suedeză Oestersund, transmite Info-Prim Neo. La masculin, în cursa individuală pe distanţa de 20 km, Serghei Balan s-a clasat pe locul 114, iar Victor Pânzaru – pe 116 printre 134 de participanţi. Deşi s-au descurcat bine la poligonul de tragere, sportivii moldoveni au cedat la capitolul pregătire fizică. Deocamdată, cel mai bun rezultat în cadrul etapei din Suedia l-a înregistrat biatlonista Natalia Levcenkov. Ea s-a situat pe locul 11 în aceeaşi probă individuală pe distanţa 15 km. O altă reprezentantă a R. Moldovei, Alexandra Camenşcic a ocupat locul 107. Sâmbătă, 5 decembrie, biatloniştii moldoveni vor ieşi la startul probei de sprint, notează Info-Prim Neo.