Instituţiile publice, dar şi cele din sectorul rezidenţial din municipiul Chişinău, ar putea accesa finanţare pentru sporirea performanţei energetice a edificiilor, prin intermediul unui proiect implementat de PNUD.
Managerul proiectului, Nicolae Zaharia, a declarat pentru IPN că, în comun cu autorităţile locale, urmează a fi identificate edificiile beneficiare, adică blocurile unde vor fi efectuate, după caz, lucrări de termoizolare, înlocuire a geamurilor, ajustări la sistemul de încălzire etc. Accesarea serviciilor presupune un mecanism de finanţare care nu implică investiţii directe din partea beneficiarului.
„Vorbim despre edificiile care, fie din cauza geamurilor necalitative, fie a sistemelor inginereşti învechite sau a pereţilor deterioraţi înregistrează pierderi semnificative de energie. Acestea vor putea fi reabilitate din contul companiilor ESCO (companii care oferă servicii energetice, în engleză „Energy Services Company” – ESCO), care vor avea acces la fondul de garanţie pus la dispoziţie în cadrul proiectului. Investiţiile vor putea fi recuperate într-o perioadă de câţiva ani, iar blocul va deveni unul eficient din punct de vedere energetic”, a declarat managerul.
Nicolae Zaharia a precizat că, de exemplu, pentru întreţinerea unui edificiu se cheltuie o sumă „x”. După efectuarea studiului de fezabilitate, se constată că suma poate fi redusă cu circa 30-40 la sută ca urmare a lucrărilor de creştere a performanţei energetice a clădirii. După efectuarea acestora, proprietarii continuă să plătească o anumită perioadă aceeaşi sumă „x” calculată iniţial, iar economia obţinută merge la compania care a efectuat lucrările, pentru a-i acoperi investiţiile făcute. După ce perioada contractului expiră, compania ESCO se retrage, iar proprietarii au de plătit mai puţin pentru termificare.
Managerul de proiect a menţionat că pe piaţa energetică din Republica Moldova lipsesc deocamdată servicii care ar oferi soluţii tehnice şi financiare într-un singur produs. „Capacitatea companiilor de servicii energetice (ESCO) de a obţine un profit din economiile realizate ca rezultat al măsurilor de eficienţă energetică vorbeşte despre un model de dezvoltare avansat, bazat pe performanţă. Ca şi efect au de câştigat toţi actorii implicaţi, atât beneficiarii proiectului, cât şi antreprenorii”, a notat managerul. Nicolae Zaharia a mai spus că principalele beneficii anticipate la nivel naţional şi local sunt crearea unei industrii durabile ESCO, dar şi reducerea importului de energie prin conservarea ei, reducând consumul acesteia în jumătate.
Valoarea proiectului constituie 1,3 milioane de dolari. Banii sunt acordaţi de Fondul Global de Mediu, iar PNUD va contribui cu o cofinanţare în mărime de 150 de mii de dolari.