Istoricii solicită regândirea manualelor de istorie
https://www.old.ipn.md/ro/istoricii-solicita-regandirea-manualelor-de-istorie-7967_978685.html
Asociaţia Istoricilor din R. Moldova (AIRM) solicită Ministerului Educaţiei regândirea manualelor de istorie. Membrii organizaţiei spun că manualele elaborate de fosta guvernare comunistă sunt promotoare a imperialismului şi a marxismului. „Vrem să aducem în lumina zilei mai multe lucruri care au fost ascunse”, a declarat Sergiu Musteaţă, preşedintele AIRM, într-o conferinţă la Agenţia de presă „Info-Prim Neo”.
Istoricii au spus că este nevoie de crearea unui grup de lucru, care să decidă cum va fi predată istoria în şcoli. Propunerile AIRM către minister ţin de restabilirea în lista examenelor de bacalaureat a istoriei, lucru care, potrivit istoricilor, ar facilita o mai bună însuşire a acestui obiect şi ar contribui calitativ la formarea cetăţeanului.
Sergiu Musteaţă a mai spus că este nevoie de o concepţie naţională de predare a istoriei, care să stea la bază, precum şi elaborarea unui nou curriculum naţional.
Istoricii insistă şi asupra lansării unui concurs transparent de elaborare a unei serii noi de manuale de istorie, care să aibă la bază principiul alternativei, adică minimum două manuale la obiect pentru fiecare clasă. O condiţie ar fi ca în concurs să participe cât mai mulţi editori.
Pentru clasa a 4-a se propune un singur manual de istorie, iar în ciclul gimnazial (clasele 5-9) – două , unul de istorie a românilor şi altul de istorie universală, în care să se conţină cronologie, iar clasele liceale (10-12) – să fie predată problematica.
Despre manualele de istorie integrată existente, istoricii au spus că acestea nu corespund rigorilor educaţionale contemporane. Fosta guvernare le-a editat fără să ia în consideraţie raportul Institutului de Analiză Internaţională a Manualelor Şcolare „Georg Eckert”, care a recomandat revizuirea manualelor.
Profesorul Pavel Parasca, membru activ al AIRM, este de părere că odată cu schimbarea guvernării la Chişinău, toate proiectele iniţiate şi implementate de fosta conducere trebuie anulate. „Cred eu că a venit vremea să restabilim educaţia istorică”, a declarat profesorul.
Cursul de istorie integrată a fost introdus în curricula instituţiilor de învăţământ în anul de studii 2006-2007.