Prim-ministrul Iurie Leancă adresează condoleanţe familiilor şi rudelor care şi-au pierdut apropiaţii în accidentul feroviar produs în apropierea oraşului Moscova, Rusia. Şeful Guvernului transmite şi un mesaj de compasiune celor răniţi în această tragedie, transmite IPN.
În accident au decedat 5 persoane, iar 45 au fost rănite. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Iurie Leancă a cerut ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Andrei Galbur, să se deplaseze la locul accidentului pentru a acorda asistenţa necesară pasagerilor care se deplasau cu trenul implicat în accident.
Tragedia s-a produs astăzi, 20 mai, la prânz, în regiunea Moscova, or. Naro-Fominsk, staţia Bekasov-Nara. Trenul nr.341 se deplasa pe ruta Moscova – Chişinău. Identitatea victimelor se stabileşte.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vasile Botnari, a dispus crearea unei celule de intervenţie rapidă. Această măsură are ca scop gestionarea efectelor tragicului accident.