La Bucureşti va fi celebrată aniversarea a 90-cea de la proclamarea Unirii Basarabiei cu România
https://www.old.ipn.md/ro/la-bucuresti-va-fi-celebrata-aniversarea-a-90-cea-de-la-proclamarea-unirii-basar-7967_968946.html
Un amplu program cultural dedicat aniversării a 90-cea de la Unirea Basarabiei cu România se va desfăşura la 27 martie la Bucureşti. Evenimentul este organizat de către studenţi şi elevi originari din R. Moldova, membri ai Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (OSBS), transmite Info-Prim Neo.
Prin acest proiect cultural, tinerii îşi propun să aducă un pios omagiu tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui deziderat naţional şi să marcheze printr-un program cultural inedit această dată aniversară. De asemenea, membrii OSBB îşi propun să transmită un mesaj de solidaritate faţă de românii din R. Moldova şi să promoveze cultura basarabeană în România.
Potrivit organizatorilor, la acţiunile culturale vor participa etnici români originari din R. Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria – studenţi în cadrul universităţilor din Bucureşti, precum şi membri ai organizaţiilor studenţeşti din România. De asemenea, la evenimentele organizate în cadrul programului sunt invitaţi preşedintele României, Traian Băsescu, primarul general al municipiului Bucureşti, Adriean Videanu, foştii deţinuţi politici Alexandru Leşco şi Tudor Popa, precum şi alte personalităţi de cultură din România şi Moldova.
În dimineaţa zilei de 27 martie, 200 de studenţi basarabeni vor depune coroane de flori la mormântul membrilor Sfatului Ţării la mănăstirea Cernica. În cursul zilei, va fi organizată o dezbatere despre semnificaţia evenimentului şi va fi proiectat un film realizat cu prilejul aniversării.
În seara aceleaşi zile va fi organizat un concert cu genericul „Bucureşti şi Chişinău împreună în Europa”, în cadrul căruia vor evolua Orchestra de muzică populară „Lăutarii” dirijată de maestrul Nicolae Botgros, Neniţă Cvartet, grupul „Transbalkanica” şi formaţia „Zdob şi Zdub”. La eveniment au fost invitaţi aproximativ 5000 de studenţi.
Programul cultural-artistic este organizat de către OSBB, în colaborare cu ARCUB şi Fundaţia pentru România.