La Chişinău începe salubrizarea de primăvară
https://www.old.ipn.md/ro/la-chisinau-incepe-salubrizarea-de-primavara-7967_1003729.html
La Chişinău începe vineri, 1 martie, campania de salubrizare de primăvară, transmite Info-Prim Neo. Primăria îndeamnă toţi locuitorii municipiului să participe la acţiunile de salubrizare, iar agenţii economici şi conducătorii instituţiilor publice – să amenajeze teritoriile adiacente imobilelor pe care le deţin sau îşi desfăşoară activitatea.
Lucrările vor începe în Parcul Valea Morilor, unde se vor aduna participanţii la acţiunea civică de responsabilizare a comunităţii pentru salubrizarea şi păstrarea curăţeniei în zonele verzi. La acţiunile de curăţenie este aşteptat primarul Dorin Chirtoacă, consilieri municipali şi angajaţi ai Primăriei.
Campania de salubrizare va dura până la sfârşitul lunii aprilie.